Tuesday, July 5, 2011

"Iconistul hoinar" de Bogdan Luca - imagini de la expozitie

Cea mai recenta expozitie a tanarului pictor canadian de origine romana,
Bogdan LucaThe Roving Iconist, (Iconistul hoinar) este acum deschisa la galeria LE Gallery din Toronto pana pe 17 iulie 2011.

Bogdan Luca traieste si lucreaza in Toronto; in 2010 el a obtinut un masterat in studii vizuale la Universitatea din Toronto.               
                                    
In  Iconistul hoinar Luca  ne prezinta o noua serie de picturi ale caror teme se aduna in jurul unei hyper-realitati - o hyper-realitate formata din nuclee narative intrerupte ale caror tranzitii dintr-un plan in altul santem invitati sa le exploram.


Iconistul hoinar de Bogdan Luca  la LE Gallery Toronto, iunie 2011

Expozitia precendenta a lui Bogdan Luca, Unmoorings (Desprinderi)  din iunie 2010 atragea parca vizitatorii inauntrul unei experiente senzoriale noi, construita pe platforma unei palete de culori neobisnuite : o armonie de albastu, bleu, mov  si roz ce tintea sa ne dea un context vizual euforic, in continua revarsare.

In toamna anului 2010, o alta paleta de culori in tonuri inchise, profunde, transforma pictura murala a lui Luca  Reverberations (Reverberatii),  instalata la Universitatea Brock, in Peninsula Niagara, intr-o pictura moderna unica a Razboiului Nord American de la 1812.

Multe din creatiile incluse in Iconistul hoinar, au acelasi format larg pe care Luca l-a folosit pentru Reverberatii, iar paleta pe care o percepem in noua sa expozitie, pare sa se fi schimbat din nou.



E o schimbare menita sa acompanieze starea de spirit a tablourilor: un unvers sumbru si putin ornat, care pare in asteptare. O dubla asteptare: a miscarii si a ruperilor de ritm care ar urma sa fie reconciliate intr-o realitate fragmentata si aproape misterioasa.

Dar e oare aceasta reconciliere posibila?

Sa pasim mai aproape de tablouri.

In It’s Me The Moron (Sant eu) un funicular pare sa se duca la vale, iesit de sub control, spre intrarea care se afla la baza ghetarului din fundal. 
Trei copii, ce par sa ignore catastrofa in curs de desfasurare, se joaca inauntrul unui cerc rosu.
Din adancurile inghetate se iveste un caracter enigmatic - o incarnare albastra, spectrala a taramurilor subterane.


                                          

                                        It's Me, The Moron (Sant eu) - detaliu


In Unknown Knows (approx = Necunoscutul cunoscut) o echipa de prospectori pare sa inspecteze intrarea intr-un tunel. Turbulenta neagra a tunelului e punctul focal al acestui tablou.

Tunelul e o aura a mortii, a intunecimii si necunoscutului din care nu mai vine nimic.
Nu e nici un fel de tristete sau lipsa de speranta aici. Doar umbra lui rece si agitata ne face sa ne oprim: un Hades negru e aproape. 


                                                     
                       The Unknown Knowns (Necunoscutul cunoscut) - detaliu

Doua figuri mascate apar sa fie implicate in tot felul de masuratori si sant gata sa avanseze in necunoscut.

Cufundati intr-un somn adanc, cele doua personaje din prim planul tabloului par sa ignore intreaga scena, poate visand evenimentele in curs de desfasurare, poate simtindu-se excluse din ceea ce se intampla.

No One Is Really Listening (Nimeni nu asculta cu adevarat) e o compozitie in care marginile realitatii se prabusesc printre sine de cale ferata ruginita.
Acesta e de altfel si tabloul care a fost ales pentru prezentarea expozitiei Iconistul hoinar, poate pentru mai multe motive.


                                                  
       No One Is Really Listening (Nimeni nu asculta cu adevarat) - detaliu

Un motiv l-am simtit si eu - o explozie de culori siderala la baza picturii care ne atrage privirea si ne acorda la naratiunea din interiorul tabloului.

In A Matter of Circumstance (approx = O situatie), o structura care combina un pod si o ecluza prin care apa incepe sa siroiasca, ne da sentimentul ca urmeaza o transformare.
In planul frontal o movilita de cauciucuri apare ca o insula a timpului prezent de care un grup in alergare incearca sa se distanteze.
______________________________
Articole pe internet despre  The Roving Iconist (Iconistul hoinar) de Bogdan Luca:

_______________________________

THE ROVING ICONIST (ICONISTUL HOINAR)
Bogdan Luca
22 iunie - 17 iulie

1183 Dundas Street West Toronto, ON, M6J 1X6 
Director: Wil Kucey
Telephone: 416.532.8467 

No comments:

Post a Comment

Frunze de artar - Jurnal din Toronto