Saturday, September 11, 2010

Un autoportret ascuns?



In panoul despre care am vorbit in postul anterior, cativa protagonisti, soldati in mars, reprezentati cu spatele, privesc undeva  “inainte”,  intr-un orizont pe care nu il descifram prea bine, dar care ne  intriga. O reactie aproape naturala e sa ne apropiem de tablou, ca sa intelegem unde se indreapta personajele, care par sa detina ‘cheia’ unor evenimente viitoare.

Personajele astfel reprezentate apar, ca voci ‘narative’ si ca o intruchipare a unui eu auctorial. Sau poate ca ele ne arata, asa cum mentiona Luca in discutiile noastre, ca nu stim intotdeauna cu certitudine cum s-au petrecut unele evenimente, si ca eforturile noastre de a explora trecutul  rezulta de fiecare data in unghiuri si puncte de vedere noi.

Puncte de vedere care m-au facut sa ma intreb daca personajul cu rucsac (in imaginea de mai sus) nu e un autoportret ascuns al pictorului.

Si daca nu cumva, cu tot efortul sustinut al literaturii si picturii contemporane de a aboli ‘eul narativ’, crampeie ale personalitatii artistilor nu rabufnesc, incifrate, si in surghiun, la suprafata lucrarilor lor.

Ma opresc la doua tablouri, arhi-cunoscute, in care am gasit similitudini cu pictura de mai sus si pe care m-am gandit sa le notez aici.

Primul e autoportretul lui Velasquez, din "Las Meninas", unde pictorul s-a plasat in coltul din stanga jos, cam in acelasi cadran cu personajul lui Luca. 


Al doilea tablou, e tabloul “Atelier de artist” al lui Vermeer de Delft, unde Vermeer s-a reprezentat cu spatele, cum apare si personajul din tabloul lui Luca.



Note:

Reproducerea tabloului lui Velasquez e preluata de la wikipeidia de --->aici.
Reproducerea tabloului lui Vermeer e preluata din articolul lui Rudolf Frieling  de --> aici  ale carui referinte indica “Netherlands | 100cm*120cm cm (W*H) | Archive / Collection: Kunsthistorisches Museum, Gemäldegalerie, Vienna”

Cuvantul "surghiun" l-am imprumutat dintr-un articol interesant al Cellei  -->aici

4 comments:

  1. O opera complexa ca cea a lui Bogdan Luca se intilneste aici cu un discurs complex, cel al Irinei.
    Aceasta abordare a evenimentului artistic ne uimeste in primul rind, prin ceea ce tine, in mod esential, de atributele caracteristice ale unui eseu despre arta.
    Felicitari pentru aceasta idee inovatoare de a face posibila o vizita virtuala in atelierul de peste ocean.
    Salutari din Berlin!
    Tatiana

    ReplyDelete
  2. Si atelierul tau e la fel de fascinant!

    ReplyDelete
  3. Draga Irina, iti multumesc pentru apreciere si pentru colaborarea noastra care sper sa dureze la fel de mult ca si munca noastra in domeniul artei si literaturii...adica mereu.

    ReplyDelete

Frunze de artar - Jurnal din Toronto