Wednesday, January 6, 2010

Spatii inalte




Cărări ovale pe care mă îndrept, cu ţelul de a ajunge
la vârful munţilor acoperiţi de zăpada.

Ca şi cum ziua ar fi un obelisc de foc, un monument ce
oscileaza în umbra imaginaţiei, vârtejuri ale privirii
prinse în încercuire de ascensiunea luminii.

Gata să descifrez colina ce se desfăşoară in faţa mea,
mă lansez in inventarul punctelor de vedere - bifurcaţii de detalii,
himere, care vin si pleacă pe pantele solstiţiilor.

Vine seara. In rafalele ei, dizolvă corturile acestor locuri înalte
în care vroiam să mă adăpostesc de mareele de flăcări,
ascultând ritmul muntelui
şi schimbarea de culoare a zăpazii lui magice.

2 comments:

  1. "ascultând ritmul muntelui
    şi schimbarea de culoare a zăpazii lui magice." - imaginatia mea e foarte sensibila la chestii din astea. Cum o fi ritmul muntelui, ma intreb... si simt ca ma asteapta o zi buna. :)

    ReplyDelete
  2. Deja-vu :

    Nu stiu sigur care e ritmul muntelui in fiecare zi, dar stiu ca la varf, printre ghetusuri si zapada, trebuie sa fie, ratacite, niste pagini de poezie... de-asta ii dau eu tarcoale, pe la poale…..astept sa ne intalnim din nou pe cararile ce duc spre urcus.

    Numai bine de la mine si de la Tatiana.

    ReplyDelete

Frunze de artar - Jurnal din Toronto