Sunday, January 10, 2010

Dunarea la Galati



Undeva, in carapacea copilăriei, memoria de fluviu scânteietor,
apa cântătoare a Dunării,
locuieşte încă,
ondulată, în valuri de dimineţi.

Undeva in vaste sihăstrii de spaţii, mai curge, domoală,
singurătatea ei de balada,
cheie de boltă fluidă.

Valurile ei -  împrejurimile fiinţei mele.

Ar fi poate de ajuns să închid ochii
pentru o clipă, pentru a regăsi
minunea ei de ape ce învinge uitarea.

Regăsire -  ce cuvânt pierdut.


6 comments:

  1. De-aş putea lua Dunărea cu mine
    aş închide-o-n ideea de a fi
    aş lăsa-o să plouă peste locurile
    în care paşii îmi spală urmele
    în locul în care se-ntâmplă să fiu
    penru o respiraţie
    cât o secundă...

    atunci când nu voi mai fi fiinţă
    aş vrea să fiu Dunăre
    pentru o secundă
    cât o eternitate...

    ReplyDelete
  2. Mirela, extraordinara concentrare poetica in poezia de mai sus.

    Intentia mea si a Tatianei este sa generam un dialog in jurul poeziei si al
    artelor intre cei care trec pe micul nostru web site, si, citind poezia ta, si simt ca orele petrecute de amandoua in e-mailuri si telefoane incep sa isi gaseasca rostul.

    Iata un posibil comentariu din partea mea.

    Si daca as fi o parte dintr-un val,
    secunda in zagazuri,
    - mal tinut ascuns
    intre lespezi de nisip,

    poate mi-ar fi mai usor sa inteleg sensul
    acestei curgeri,

    clepsidra de apa si vant
    purtata in larg,

    intr-o delta,
    intr-o mare
    al carei nume e
    un inteles in continua miscare:

    Dunarea.

    ReplyDelete
  3. Ion Barbu: < Exista undeva in domeniul inalt al geometriei un loc luminos, unde aceasta se intalneste cu poezia >. Alaturarea propusa de dv. este minunata si sustinuta cu < produse > pe masura acestor inaltimi: va doresc zbor inalt !
    Sugestie: am inteles cine scrie poezia si cine propune < imagini > , totusi sub fiecare < produs > ar trebui scris numele autorului ... zic numai...Va urmaresc cu placere de aici din Carpatii de Curbura, de langa Rupestre !

    ReplyDelete
  4. Va multmesc foarte mult domnule Rotaru pentru comentariu – vad si eu stancile Carpatilor prin privirea dumneavoastra.

    Cred ca multi iubitori de arta au intuitia acestui domeniu de care vorbeste citatul din Ion Barbu, domeniu care ne apare noua, ca intr-un joc al ielelor, fie in forma unor ‘Spatii inalte ‘, fie ca involburatele ape ale Dunarii sau lumea aparent lipsita de poezie a cotidianului in care grotescul, saracia si uratul se amesteca in ceea ce numim, cu un termen poetic, « viata ».

    Intentia acestei mini-expozitii este, pur si simplu, un « joc secund » care sa aduca ganduri despre arta si poezia de la curbura Carpatilor, care ne tine pe multi in cercul ei, oriunde ne-am afla si indiferent in ce formula artistica ne-am exprima.

    Mini-expozitia este in primul rand pentru vizitatorii nostri si pentru gandurile lor depre arta si poezie si mai putin despre noi… de aceea ne-am gandit sa abordam aceasta punere in pagina.


    Inteleg sugestia dumneavoastra si o iau ca tema de cercetare. Apreciez gandul acesta.

    ReplyDelete
  5. "Ar fi poate de ajuns să închid ochii
    pentru o clipă, pentru a regăsi
    minunea ei de ape ce învinge uitarea.

    Regăsire - ce cuvânt pierdut." - e superb finalul. Si ceea ce faceti voi ambele impreuna e ceva original. Cine stie, cine stie, poate candva expozitia va fi organizata inafara spatiului virtual. Ma bucur ca am posibilitatea sa vizitez un blog atat de inspirat si creativ. Succes voua!

    ReplyDelete
  6. Multumim, deja-vu! Nici noi nu stim exact in ce directie ne ducem, dar cel mai important pentru noi e sa continuam, cu ajutorul celor care isi fac timp sa treaca pe acest web site, un dialog intre arta plastica si poezie. De aceea apreciem gandurile celor care trec pe aici...si mai ales vrem sa stim, la ce "intrebari" despre arta si poezie sa cautam ,orbecaind, posibile raspunsuri...Numai bine...si ne bucuram ca treci pe aici.

    ReplyDelete

Frunze de artar - Jurnal din Toronto