Sunday, January 10, 2010

PICTO-POEME


PICTO-POEME
EXPOZITIE VIRTUALA
DE ARTA SI POEZIE
14 ianuarie - 17 mai 2010

Bun venit la « Picto-poeme »,  o expozitie virtuala creata de Tatiana si Irina.

O expozitie in care Tatiana si cu mine exploram puncte de congruenta intre arte vizuale si poezie, in care idei redate prin  mijloacele specifice fiecarei arte fuzioneaza intr-o singura emotie artistica. 

Sau cel putin, asa credem noi.

Temele acestei expozitii traverseaza un univers cultural roman, german, francez si canadian si vorbesc despre  o identitate artistica a carei inspiratie isi are obarsia in zona de curbura a Carpatilor.

Jocul ielelor e una din temele expozitiei – un joc de aparente si realitate, iubire si disperare.

Cum sa te regasesti, cum sa te definesti ca artist de orgine romana intr-o noua tara? E o intrebare pe care eu si Tatiana ne-o punem zilnic, Tatiana pe strazile din Prenzlauer-Berg,in Berlin, eu in Toronto.  


Raspunsurile pe care credem ca le schitam, evolueaza imediat in alte noi intrebari, si mai complicate. 

De aici ideea acestei expozitii virtuale, prin care incercam sa contribuim la o apropiere a contextelor artistice in care ne miscam fiecare dintre noi si sa propunem o posibila ‘voce’ in dialogul cultural inter-european si intre cel dintre Europa si America de Nord : vocea picto-poemelor, inspirate de folclorul romanesc.

Gandurile si opiniile dumeavoastra ne intereseaza foarte mult si le asteptam cu nerabdare.

                                                                                                      Tatiana si Irina
Linkul catre brosura si afisul expozitiei.

Dunarea la Galati



Undeva, in carapacea copilăriei, memoria de fluviu scânteietor,
apa cântătoare a Dunării,
locuieşte încă,
ondulată, în valuri de dimineţi.

Undeva in vaste sihăstrii de spaţii, mai curge, domoală,
singurătatea ei de balada,
cheie de boltă fluidă.

Valurile ei -  împrejurimile fiinţei mele.

Ar fi poate de ajuns să închid ochii
pentru o clipă, pentru a regăsi
minunea ei de ape ce învinge uitarea.

Regăsire -  ce cuvânt pierdut.


Identitatea Algonquina





Adânc al pădurii pe care îl adună răsăritul
în cantecul distant al norilor
traversati de torente închise.

Vânturi gri.

Arlechini bleu, insule şi lacuri in distanţele măsurate
de flotila visurilor ce mă depăşesc
în canoe.

Un nai de arţari, fulgi de zăpadă  strâmţi
şi murmurul pe care îl aud inukshuk-i, de granit roz,  omuleţi de piatră
fără regrete

în echilibru dur din parcul Algonquin.

Coroana frunzelor, firele de rocă înca mai ştiu
lespezile de mare inversată,
acoperită de corola verde a Parcului  Algonquin,
  printre care avansăm in virtutea  mişcărilor de arbori,

in virtutea unghiurilor noastre de vedere,
mereu alunecatoare.


Ulei de lampa





Dă-mi ceva din fumul vrăjit
ce se mişcă sub lentile opace,
sentimente în harababură,
poezie pe care o scriu în autobuz
aplecată peste lampa unui carnet de schiţe.

Dă-mi un pic din climatul  înaripat,
ce se infăşoara in vagul dimineţii
si mă găseste învolburată
în colţurile pierdute ale peisajului.

Ascunse in carapacea lor,
versurile mele se schimbă
sub imperiul repetiţiei
si a pădurii de cuvinte ce se leagănă.

O dantelă ploioasă de frunze de mesteacăn mă susţine.

Si incantaţia aceasta, aproape sălbatică, iţi va da
măsura luminii mele şi a etajelor indepartate

din Babilonul vânturilor.

Hiatus



Braţul pendulei se mişcă de la un ţărm al dorinţei
la următorul adăpost
care e dorinţa de inţelepciune.

O capsulă facută din mărăcini şi mătrăgună
perturbă mişcarea de polen şi de seminţe
dusă de vânturi de miază-noapte
pe paraşute de aripi de albine.

Spaţiul de lânga sfârşitul sentimentelor,
cu parfum de uitate ierbare
prinde in cleşti gâze de ambră,
captive în du-te-vino-ul undelor de aer.

Sânt martoră al acestui hiatus
pe care braţul de pendulă îl naşte
in continuum-ul de ore necunoscute
- secunde de insecte şi ceasuri imaginare.

Peruci



Peruci, harţe, râsete, dueluri - 
incalzita de blândeţea unui portret ma aplec peste manuscrisul fântânilor
unde fiecare gest e o şaradă de mii de politeţuri
si unde mănuşi de liliac in floare se sfărâma in dantelele curtenilor.

Aceste personaj major, un Tartuffe minor, mă depăşeşte in grabă
în timp ce privesc oglinzile vânturilor
ce se sting in ceţuri de liră.

Iată pragul unei porţi rotunjite.
Odată trecut, el iţi va spune care e
conturul iubirilor tale,
jocul de masca
ce înconjoară acest scurt pasaj,
si cine te aşteptă mereu,
intr-un fundal de peisaj.

Wednesday, January 6, 2010

Spatii inalte




Cărări ovale pe care mă îndrept, cu ţelul de a ajunge
la vârful munţilor acoperiţi de zăpada.

Ca şi cum ziua ar fi un obelisc de foc, un monument ce
oscileaza în umbra imaginaţiei, vârtejuri ale privirii
prinse în încercuire de ascensiunea luminii.

Gata să descifrez colina ce se desfăşoară in faţa mea,
mă lansez in inventarul punctelor de vedere - bifurcaţii de detalii,
himere, care vin si pleacă pe pantele solstiţiilor.

Vine seara. In rafalele ei, dizolvă corturile acestor locuri înalte
în care vroiam să mă adăpostesc de mareele de flăcări,
ascultând ritmul muntelui
şi schimbarea de culoare a zăpazii lui magice.

Sunday, January 3, 2010

Jurnal de artist roman


 Ar trebui să existe acest timp în venele mele – timpul părinţilor mei,
în galeriile memoriei,
nuanţe ale unei vieţi de boemă, cu  indrăzneli de castele
pe pante lucitoare,

un timp de nepăsare în penele, de jocuri de scenă si berete,
de care mă apropii neâncetat, pe donjoanele zilelor
pe care le explic
prin turele si fortificaţii de acuarele.

Ar trebui să existe o schiţa, a celei care sânt,
a  fortăreţei de ploaie din faţa mea şi a crenelurilor ei schimbătoare
atârnate pe versantul spre care avansez.

Intre uleiuri, cretă, creioane si pânze, ar trebui sa existe
o definiţie a globulelor de culoare care ne separă.

Jocul ielelor - I



Cascade, căderi de ape.
Magie a umbrelor desenate,
învăluite de mişcări ovale
în răcoarea dimineţii.

Acest evantai al fiinţei mele - o piruetă -
ţi-l dărui.
Allegro assai-  muzică a stărilor mele sufleteşti -
în spaţiul cuvintelor sfâşiate de nerăbdare.

Mă prind de privirea ta -
Un anotimp efemer ne separă.
E vară.

Locuiesc, ca o zână sălbatică, în fantasmele tale.

Jocul ielelor - II


Dans.
Sarabandă -

pas de mister,  armonie,
spirale ce pleacă din vârfurile degetelor mele
când schiţez limitele universului.

Nu te apropia – mai devreme sau mai târziu voi fi
lânga tine,
in bruma culorilor.

Jocul ielelor - III




Echilibru – în flăcările care mă devoră,
dilemă a ceea ce ar putea fi, dar se ignoră
în jocurile pasiunii, în jocurile imaginaţiei.

Port în mine dualitatea iubirii–
miraj şi disperare,
şi te urmăresc
pretutindeni
cu un ochi însolzit, cu un ochi de viperă.

Jocul ielelor - IV





Pădure în zori.
Şuviţe de fum se înalţă spre bolţile subţiri ale copacilor.


Un gheţuş de primăvară acoperă trunchiurile arţarilor.


Zăpada se potoleşte, în fulgi singuratici, şi roua
se dizolvă în unde de petale.


Ştiu că nici o întoarcere nu e posibila
Inainte ca visele să se intoarcă  în  îndoială.

Jocul ielelor - V





Sânt mai mult umbre decât foc sacru in primăvara asta.

Bobocii de stânjenei cunosc lenta coborâre în petale,
ecoul dorinţei în grotele de rouă
măsurate de vânturi întârziate.

Nimic din ce e element nu se petrece la timp –
caliciile florilor cad, zăpada se face gheţuş si pământul se învârte
în ritmul unei oraţii funerare.

Paşii tăi, trădători ai prezenţei mele,
se apropie cu greu.

Sânt cochilii pe care le duc la ureche, spirale de sunet
care se destramă pe faleze,

aripi încrustate pe un totem de vocale
dincolo de digurile care ţin în loc realitatea.

Vise facute din cenuşă, care se deschid
pe rugul zilelor de iarnă.

Jocul ielelor ne inconjoară. 

Semiluna




Timp petrecut între petale.

Miscate de scoici, pleoapele mele
adună stropi de ploaie şi incetineală.

Intr-o siestă facută din nori
peste care se plimbă luna cu velele ei subţiate
în fuiori de fum şi nori in rotocoale,
rămân in porturile vechilor hamace.

Privirea mea urmareşte in tăcere
azimuturi nisipoase.


Frunze de artar - Jurnal din Toronto